Mijlocașul explică de ce are mustrări de conștiință din cauză că nu a renunțat mai repede la națională. Rădoi spune că ar fi fost corect față de selecționerul Răzvan Lucescu dacă își anunța mai devreme retragerea, astfel încât tehnicianul să știe pe cine poate miza în campania de calificare la Euro 2012. Mirel, pleci sau nu de la Al-Hilal în această iarnă? (râde) Nu cred, deși au fost câteva oferte destul de interesante în această perioadă, de la cluburi din Europa. Mai am contract și cred că cel puțin un an voi rămâne aici.
Când spui oferte interesante, te referi și la factorul financiar? Pentru că tu ai un salariu destul de mare… Așa este și crede-mă că au fost propuneri pe sume mai mari decât cele pe care le câștig la Al-Hilal. Dar nu s-a concretizat nimic și voi rămâne aici. Cluburile nu s-au înțeles și asta e. Eu îi înțeleg și pe șeicii de la echipă, pentru că ne-am propus obiective importante în acest sezon, cum ar fi câștigarea Cupei Campionilor Asiei. În campionat suntem pe primul loc, la 5 puncte de locul doi și cu două meciuri mai puțin.
Când vei termina contractul în Arabia Saudită vei avea 30 de ani. Te gândești la o revenire… (anticipează întrebarea reporterului și răspunde fără timpi de gândire) În țară?! Nu, nu, încă nu e momentul. Mai am de jucat pe afară, poate peste ceva timp o să revin și în România.
„La națională e game over!”
Referitor la echipa națională, îți păstrezi decizia de a te retrage? Da! Am luat această hotărâre și nu voi da înapoi. E cel mai bine așa. Pentru mine naționala e game over, cum se zice. Voi rămâne suporterul tricolorilor indiferent de situație, le voi ține pumnii în fiecare meci, dar locul meu nu mai este printre ei. Am totuși un regret…
Ce anume regreți? Faptul că nu m-am retras mai devreme de la națională, chiar dacă gândeam acest lucru. Era mai corect pentru Răzvan dacă știa de la început pe ce oameni poate conta pentru această campanie de calificare. 67 de selecții are Mirel Rădoi la echipa națională pentru care a marcat și două goluri
1,4 milioane de euro pe sezon câștigă fostul căpitan al Stelei la Al-Hilal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER